Skip to content
O casa traditionala din lemn, cu acoperis de sindrila, expusa in Parcul Etnografic Romulus Vuia, inconjurata de verdeata si peisaj rural.

Parcul Etnografic Romulus Vuia

Adresa: Str. Tăietura Turcului, FN

Telefon: (004) 0783-005.146

E-mail: [email protected]

Web: www.muzeul-etnografic.ro

Orar: Miercuri–Duminică: 10:00 – 18:00 (program de vară)

          Miercuri–Duminică: 09:00 – 16:00 (program de iarnă)

Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia” este un muzeu Naţional în aer liber şi una din cele două secţii ale Muzeului Etnografic al Transilvaniei, înfiinţat în 12 aprilie 1929. Această secţie a fost denumită ,,Romulus Vuia”, omagiind astfel personalitatea întemeietorului acestui parc. 

Primul sector include instalaţii tehnice şi ateliere ţărăneşti din secolele XVIII-XX, care ilustrează tehnicile tradiţionale de prelucrare a lemnului şi a fierului, de obţinere a aurului, de prelucrare a ţesăturilor de lână, a lutului, a pietrei, de măcinare a cerealelor şi de obţinere a uleiului comestibil. Al doilea sector conţine gospodării ţărăneşti tradiţionale reprezentative pentru zone etnografice distincte din Transilvania, cuprinzând construcţii datate în perioada secolelor XVII-XX, echipate cu întregul inventar gospodăresc necesar.

În Parcul Etnografic Naţional ,,Romulus Vuia” se păstrează trei dintre cele mai frumoase biserici de lemn din Transilvania: Biserica din Cizer, judeţul Sălaj, construită în anul 1773 de Nicola Ursu (Horea); Biserica din Chiraleş, jud. Bistriţa Năsăud, sec. al XVII-lea şi Biserica din Petrindu, jud. Sălaj, datată în anul 1612.

Dacă vrei să descoperi mai multe informații despre obiectivele turistice din județul Cluj, contactează-ne, fă-ne o vizită sau urmărește-ne pe Facebook și Instagram.