Cum arată o zi ideală pentru un turist în Cluj?
A fi turist în Cluj timp de o zi poate fi extrem de captivant, atunci când ai un itinerar foarte bine creionat. Deși 24 de ore nu par a fi de ajuns pentru a te bucura de toate frumusețile orașului, tot sunt suficiente pentru a face cunoștință cu energia sa vibrantă și efervescentă.
Dacă ajungi în zona Ardealului, merită să faci un ocol pentru a descoperi locul în care istoria și modernul se împletesc într-o manieră cu totul deosebită. Dar, ce poți face ca și turist în Cluj atunci când ai puțin timp la dispoziție? Află, în continuare, cum poți avea o experiență de neuitat în orașul comoară.
Ia la pas străzile din centrul orașului
Clujenii sunt cunoscuți pentru modul lor simplu și liniștit de a trăi. Se spune deseori că aceștia chiar și când sunt grăbiți, sunt calmi. Pentru ca experiența ta de turist în Cluj să fie cât mai autentică, te sfătuim să îmbrățișezi zicala „graba strică treaba” în timp ce iei la pas străduțele pietruite din centrul orașului. Și nu oricum, ci cătinel, așa cum e practica în Ardeal.
Cum centrul istoric al orașului nu este foarte mare, vei avea suficient timp pentru a admira numeroasele obiective turistice Cluj care îți ies în cale. Poți începe descoperirea orașului din Piața Unirii, unde ai ocazia să admiri emblematica Biserică Romano-Catolică „Sfântul Mihail”, alături de statuia lui Matei Corvin.
Îndreaptă-te, apoi, către Piața Avram Iancu. Strada Iuliu Maniu este cea care face legătura între cele două piețe. Aceasta este o stradă vestită a Clujului, cunoscută sub denumirea de Strada în Oglindă, datorită celor două clădiri maiestuoase identice una față de cealaltă.
Odată ajuns în Piața Avram Iancu, te va aștepta un edificiu impunător, de importanță națională, anume Catedrala Mitropolitană Ortodoxă. Este printre primele construcții realizate în stil brâncovenesc după Marea Unire din anul 1918. Stilul ei arhitectural de tip bizantin cu elemente specifice brâncovenești reușește să impresioneze orice turist în Cluj. În fața catedralei, se află o minunată fântână arteziană, în centrul căreia statuia lui Avram Iancu veghează zi și noapte orașul.
Vizitează cele mai captivante obiective turistice din Cluj
Dacă ai o singură zi la dispoziție pentru a vizita orașul din Inima Transilvaniei, îți recomandăm să nu ratezi cele mai emblematice muzee și obiective de turism Cluj.
Fă cunoștință cu lumea artei la Muzeul de Artă, ce este găzduit de minunatul Palat Banffy din Piața Unirii. Descoperă originile culturii din Transilvania la Muzeul Etnografic de pe strada Memorandumului nr.21. Sau întoarce-te înapoi în timp admirând cea mai veche clădire din oraș, Casa Matei Corvin.
Toate aceste bijuterii de turism din Cluj sunt situate în zona centrală. Așadar, îți va fi ușor să te plimbi printre ele, fără să pierzi prea mult timp pe drum. Iar dacă simți nevoia de un popas, atât Piața Unirii, cât și Piața Muzeului, situată la mai puțin de 5 minute de prima, găzduiesc numeroase restaurante, pe gustul oricărui turist în Cluj.
Admiră priveliștea de pe Dealul Cetățuii
Experiența ta ca și turist în Cluj de o zi nu poate fi completă fără a admira priveliștea orașului din Parcul Cetațuia. Cu un minunat punct de belvedere, Dealul Cetățuii este locul ideal în care să te relaxezi într-o plimbare sau să te delectezi cu o băutură la terasă, privind de la înălțime orașul comoară.
Chiar și o singură zi la Cluj poate fi suficientă pentru ca orașul să îți pătrundă profund în suflet. Un loc în care trecutul se contopește cu prezentul într-un mod atât de deosebit, brăzdat cu oameni prietenoși cu inimă caldă, te va determina să îl vizitezi și cu altă ocazie, dar într-un sejur mai lung.
Dacă dorești să afli mai multe informații despre alte obiective de turism Cluj, accesează website-ul nostru sau urmărește-ne pe Facebook și Instagram!