Skip to content

Arborele de sequoia: cel mai măreț copac din județul Cluj

Arborele de sequoia cel mai măreț copac din județul Cluj 1

Descoperă impunătorul arbore de sequoia din satul Rogojel 

Într-un sătuc de la poalele masivului Vlădeasa, șade impunător arborele de sequoia din Rogojel. Acesta a ajuns pe teritoriul județului Cluj de mai bine de un secol, iar astăzi impresionează fiecare turist prin măreția sa. În rândurile care urmează, te invităm să faci cunoștință cu marele gigant din Apuseni și sperăm că îți vom stârni curiozitatea de a-i face și tu o vizită. 

Un arbore ce poate trăi până la 5000 de ani 

Arborii de sequoia sunt extrem de deosebiți, ieșind în evidență atât prin mărimea și aspectul lor, cât și prin durata lor de viață impresionantă (până la 5000 de ani). La maturitate, acești arbori uriași pot ajunge la o înălțime de 145 de metri, cu o circumferință a tulpinii de 38 de metri. 

Arborele de sequoia cel mai măreț copac din județul Cluj 2

Făcând parte dintre cele mai înalte creații din lume, arborii de sequoia sunt considerați a fi monumente ale naturii. De obicei, aceștia cresc în Munții Sierra Nevada din California, la peste 2000 de metri altitudine. Cu toate acestea, câțiva dintre aparținătorii acestei specii au ajuns și în România, cel mai faimos fiind arborele de sequoia din Rogojel, județul Cluj.

Cum a ajuns arborele de sequoia în județul Cluj?

Magnificul arbore de sequoia a ajuns în județul Cluj de mai bine de un veac. Acesta a fost plantat de baronul Gal Silvestru, care era un mare împătimit al dendrologiei (studiul arborilor). Astfel, acesta a plantat în zona Săcuieu – Rogojel mai multe specii rare de arbori, printre care și sequoia, pinul negru sau zada (coniferul cu frunze căzătoare).

Cum ajung la arborele de sequoia din Rogojel?

Faimosul arbore de sequoia din Rogojel este situat la doar 80 de kilometri de municipiul Cluj-Napoca, între satele Săcuieu și Rogojel de la poalele masivului Vlădeasa. Pentru a ajunge la Rezervația Forestieră de Sequoia, poți urma traseul: Cluj-Napoca – Huedin – Bologa – Săcuieu – Rogojel. 

Recomandare: Destul de aproape de satul Rogojel, se află și alte obiective și atracții naturale care merită vizitate. Așadar, dacă te pornești către această direcție, poți include în cadrul excursiei tale și o vizită la captivanta Cetate Bologa, spectaculoasa Valea Drăganului sau chiar și Cascada Vălul Miresei.  

Arborele de sequoia cel mai măreț copac din județul Cluj 3

După ce vei trece de satul Săcuieu și imediat după intrarea în Rogojel, vei observa pe partea dreaptă un drum forestier, abrupt și îngust, care duce către gigantul din Apuseni. Recomandarea noastră este ca, de aici, să pornești într-o plimbare, iar în aproximativ 30 de minute vei ajunge în vârful Dealului Domnului, unde se află și magnificul arbore. 

Peisajele pe care le vei întâlni pe drumul către fermecătorul arbore sunt de-a dreptul spectaculoase și îi vor oferi experienței tale un farmec aparte. Așadar, atunci când vrei să lași deoparte stresul și agitația vieții cotidiene și să te reconectezi cu natura, pornește-te în căutarea celui mai măreț copac din județul Cluj. 

Dacă dorești să afli mai multe informații despre alte obiective de turism în Cluj, accesează website-ul nostru sau urmărește-ne pe Facebook și Instagram

Facebook
Twitter
LinkedIn