Statuia Lupa Capitolina este unul din simbolurile capitalei Republicii Italia, orașul Roma, ce îi reprezintă pe întemeitorii mitologici ai acestui oraș. După recunoașterea statului național unitar român prin tratatul de la Versailles, în anul 1921, statul italian donează două copii ale acestei statui: una pentru orașul Chișinău alta pentru orașul Cluj. În timpul administrației hortyste a Clujului, ce a urmat dictatului de la Viena, statuia a fost mutată la Sibiu, revenind la Cluj după cel de al doilea război mondial. În anul 1967, la propunerea profesorului Constantin Daicoviciu, a fost plasată în faţa sediului central al Universităţii „Babeş-Bolyai”, în anul 1973 a revenit în Piața Unirii iar, după ce fost restaurată de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, a fost amplasată pe bulevardul Eroilor. Sculptura este realizată din bronz, iar pe soclu apare inscripţia în limba latină: ,,Alla Citta de Clvj, Roma madre, MCMXXI”.
Dacă vrei să descoperi mai multe informații despre obiectivele turistice din județul Cluj, contactează-ne, fă-ne o vizită sau urmărește-ne pe Facebook și Instagram. Descarcă aplicația Cluj Tourism din App Store sau Google Play și ai mereu la îndemână recomandările noastre.