Skip to content
Lacul Beliș Fântânele, un lac de acumulare cu ape adânci și clare, este înconjurat de păduri de conifere, oferind un peisaj montan spectaculos.

Lacul Beliș Fântânele

Lacul Beliş – Fântânele se încadrează în categoria lacurilor artificiale de acumulare, fiind localizat la confluenţa dintre Munţii Gilăului (est), Munţii Vlădeasa (vest) şi Muntele Mare (sud), judeţul Cluj. Are o suprafaţă de 9,8 km pătraţi şi o lungime de 13 km, fiind situat la o altitudine de 990 m. Principalul scop al amenajării îl reprezintă producerea energiei electrice, acest baraj asigurând debitul necesar centralei hidroelectrice de la Mărişel.

Între anii 1970 – 1974, satele aflate pe valea Someşului Cald au fost strămutate, oamenii fiind nevoiţi să-și parăsească gospodăriile. În verile secetoase, atunci când debitul lacului este foarte mic, se pot observa ruinele bisericii din Giurcuţa de Jos.

În prezent, pe malul lacului se află staţiunea turistică Beliș-Fântânele.

Dacă vrei să descoperi mai multe informații despre obiectivele turistice din județul Cluj, contactează-ne, fă-ne o vizită sau urmărește-ne pe Facebook și Instagram. Descarcă aplicația Cluj Tourism din App Store sau Google Play și ai mereu la îndemână recomandările noastre.