Casa Heltai mai este numită și Casa Bocskai deoarece aici s-a născut Ștefan Bocskai, principe al Transilvaniei. Pe peretele stâng după ce se intră pe poartă se află câteva plăci comemorative ce amintesc de aceste evenimente, iar într-una din sălile clădirii, se regăseşte blazonul principelui sculptat în 1606 ce este înconjurat de stemele Transilvaniei şi Ungariei.
La mijlocul secolului al XVI-lea Heltai Gaspar a amenajat aici prima tipografie din Cluj și una dintre cele mai mari din Transilvania. Acesta era un predicator lutheran, sas la origine, stabilindu-se de la Sibiu la Cluj. Odată cu venirea sa la Cluj putem vorbi de începutul reformei religioase în acest oraș. Heltai era un adevărat cărturar al Renașterii, fiind traducător, teolog, editor, tipograf. Totodată acesta a construit prima fabrică de bere din urbe.
Clădirea a aparţinut mai apoi conţilor Teleki și Bethlen, între 1870-1890 a funcţionat ca şi clădire a oficului poştal, în prezent fiind rectoratul Universităţii Sapientia.
Dacă dorești să descoperi mai multe informații despre obiectivele turistice din județul Cluj, contactează-ne, fă-ne o vizită sau urmărește-ne pe Facebook și Instagram. Descarcă aplicația Cluj Tourism din App Store sau Google Play și ai mereu la îndemână recomandările noastre.