Pe raza administrativă a comunei Ţaga au fost amenajate acumulări ce au avut rolul de protejare împotriva inundaţiilor, devenind cu timpul şi amenajări piscicole. La fel ca şi lacurile de la Sucutard, Sântejude şi Geaca, lacul Ţaga Mare este în fapt o acumulare rezultată în urma amenajării Văii Fizeşului, în prezent cu potenţial de exploatare pentru piscicultură.
Prima intervenţie antropică a fost construirea unui baraj prin care s-au separat lacurile Ţaga Mare de Ţaga Mică, ceea ce a dus la o suprafaţă de exploatare piscicolă a lacului Ţaga Mare de aproximativ 100 ha. Suprafeţele amenajate în Valea Fizeşului reprezintă aproximativ o treime din totalul suprafeţelor realizate în scop piscicol din Câmpia Transilvaniei, ocupând locul doi ca suprafaţă după bazinul Pârâului de Câmpie.