Cluj-Napoca a fost unul din centrele importante ale comunității iudaice din Sud Estul Europei până în timpul celui de al doilea război mondial. Sinagoga neologă este unul din simbolurile care amintesc de gloria de odinioară a acestei comunități. A fost ridicată între anii 1886 -1887, fațada și cele patru turle scoțând în evidență stilul arhitectonic maur în care a fost construită.
Avariată în perioada interbelică și în timpul celui de al doilea război modial, a fost refăcută, iar în exterior au fost montate două plăci comemorative. Cunoscută și sub denumirea de ,,Templul deportaţilor”, sinagoga neologă este locașul de cult dedicat memoriei evreilor deportați în timpul tragicelor evenimente din timpul celui de al doilea război mondial.
Dacă vrei să descoperi mai multe informații despre obiectivele turistice din județul Cluj, contactează-ne, fă-ne o vizită sau urmărește-ne pe Facebook și Instagram. Descarcă aplicația Cluj Tourism din App Store sau Google Play și ai mereu la îndemână recomandările noastre.