Colegiul Academic sau Casa Universitarilor, cum mai este cunoscut, a fost ridicat pe fundaţia celei mai vechi clădiri de teatru din Transilvania. În anii 1930 clădirea iniţială ajunsese la un grad avansat de degradare, astfel s-a luat decizia demolării şi înlocuirii cu o nouă clădire destinată diverselor activităţi academice. A fost construit între anii 1934-1937, după proiectul arhitectului George Cristinel. cu suprafețe plane și lipsa elementelor ornamentale, cu un aer de monumentalitate specific arhitecturii americane a secolului al XX-lea. Curtea interioară este mărginită de arcade și desparte cele două corpuri ale clădirii.
Inaugurarea edificiului s-a făcut în prezența regelui Carol al II-lea, clădirea primind și denumirea de Colegiul Regele Carol II. Ulterior, în anii 1940, era cunoscută ca și Casa Studenților Regele Matia, iar din anii comunismului a primit denumirea de Casa Universitarilor. Azi, numele oficial al clădirii este Colegiul Academic.