La sfârșitul secolului al XIX-lea, Samuel Benigni, un important om de afaceri, vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Clujului construieşte o clădire impozantă în stil seccesion. Poartă numele unei celebre familii din Clujul secolului al XIX-lea, familia Berde, care a locuit în această clădire. Un reprezentant al familiei a fost Aaron, primul rector al Universității din Cluj.
Este un edificiu reprezentativ pentru arhitectura Belle Époque a orașului, având două nivele şi turle ce străjuiesc unul din malurile Someşului.