Skip to content
iserica Ortodoxa Sfanta Treime din Deal Cluj-Napoca, o cladire alba cu turla mica, incadrata de copaci, avand o icoana pictata pe fatada.

Biserica Ortodoxă Sfânta Treime din Deal

Prima biserică a confesiunii ortodoxe aflată în proximitatea zidurilor orașului Cluj este Biserica Ortodoxă Sfântă Treime din Deal, azi aflată pe strada Bisericii Ortodoxe. Lăcaşul de cult a fost ridicat între anii 1795-1796 și istoria ei este legată de prezența la Cluj, începând cu secolul al XVIII – lea, a unor familii de negustori macedo – români. În anul 1788 negustorii Ienache Mavrodin și Ioan Constantin fac o primă solicitare către contele Ádám Teleki pentru a li se permite construirea unei biserici, cea mai apropiată biserică fiind, la acea vreme, în zona Someșeni. O a doua cerere este aprobată în 14 februarie 1790. Arhitectonic, biserica se aseamnă cu Biserica Bob, dimensiunile fiind similare. Cea mai valorosă operă de artă a bisericii este catapeteasma. Este opera unui foarte cunoscut pictor de biserici al epocii, diaconul Constantin Zugravul, și a fost donată de negustorii români din Brașov pentru comunitatea orodoxă din Cluj.

Biserica Sf. Treime din Deal este legată de unul din cele mai importante momente din istoria Bisericii Ortodoxe Române: instalarea după 100 de ani primului episcop ortodox român în Transilvania în persoana lui Vasile Moga, în anul 1911. În anul 1921 în această biserică a fost instalat Nicolae Ivan, Episcop al Vadului Feleacului și Clujului iar biserica a devenit între anii 1921-1932 catedrala episcopală ortodoxă.

Dacă vrei să descoperi mai multe informații despre obiectivele turistice din județul Cluj, contactează-ne, fă-ne o vizită sau urmărește-ne pe Facebook și Instagram. Descarcă aplicația Cluj Tourism din App Store sau Google Play și ai mereu la îndemână recomandările noastre.