Zona umedă La Poduri, situată la 1600 m altitudine este inclusă în grupa Munților Gilău-Muntele Mare și se situează, din punct de vedere administrativ, în comuna Valea Ierii. Se întinde pe o suprafață de cca. 20 ha, fiind o turbărie oligotrofă, formată prin acumularea de turbă în condiții de umiditate ridicată și sol acid.
Aici cresc specii rare de plante, precum roua cerului, o plantă carnivoră adaptată la solurile sărace în nutrienți. Zona este importantă pentru biodiversitate și oferă un peisaj spectaculos, cu vegetație specifică mlaștinilor de altitudine.
În zona Tinovului La Poduri a fost amenajată o potecă tematică, destinată turiștilor și menită să stimuleze practicarea unui turism sustenabil.
