Skip to content

Mănăstirea ,,Sf. Cuvioasă Parascheva” Râşca-Transilvană

Mănăstirea Râşca Transilvană este situată pe teritoriul administrativ al comunelor Râșca și Călățele în apropierea lacului Fântânele-Beliș.  A fost înființată în anul 2002 cu hramul ,,Sf. Cuvioasa Parascheva”, ocrotitoarea spirituală a Moldovei, iar denumirea  de Râşca-Transilvană o diferenţiază de mănăstirea Râşca din Moldova, ctitoria voievodului Petru Rareş. 

Biserica monumentală a fost construită între anii 2003-2018 și respectă cadrele clasice ale stilului moldovenesc, dezvoltat în timpul voievodului Ștefan cel Mare al Moldovei, pictura fiind de tip neobizantin realizată în tehnica frescă.